Moda a coborat in strada.

In cautarea frumoasei… si unde o gasesti

Pare ciudat insa deseori suntem in cautare. In cautarea a ceva (liniste, echilibru, bani) in cautarea cuiva...

Sub conceptul "Frumoasa din Orasul Adormit” se lansa, la sfarsitul lunii februarie, colectia de primavara-vara a creatoarei Kinga Varga. Frumoasa a devenit insa mondena. S-a hotarat sa coboare in strada. Si am fost sa o cautam.

Am gasit-o pe Mendeleev...sambata, se ascundea in magazinul Superstar.

Frumoasa poate fi oricine, poti fi tu, poate fi prietena sau colega ta de birou. Asta si-a dorit sa comunice creatoarea Kinga Varga prin acest eveniment atipic.

Opt modele, imbracate in hainele creatoarei, au cautat pret de cateva minute Frumoasa.

Cu un aer de poveste, cu gesturi largi si mimica expresiva … inarmate cu lanterne (ca adevarate fete Bond) s-au plimbat printre oameni.

Si au gasit-o in magazinul Superstar.

Lasand la o parte aerul comercial al evenimetului, m-a impresionat efortul de a aduce mai aproape de oameni „fashion-ul romanesc”. O alta Marie cu aceeasi palarie, insa abordarea este de apreciat. Publicul se amesteca printre modele, nu mai asteapta cuminte pe scaun sa ridice o placuta sau sa faca o poza.

Pentru asta, jos palaria.

Hoinar de Bucuresti

M-am surprins deseori gandindu-ma la "viata boema" a bucurestenilor de la inceput de secol, ce pare ca nu mai are nimic de-a face cu viata in mijlocul claxoanelor de astazi.

La inceputul lunii iunie, am descoperit ca se poate si altfel. De fapt, astazi noi am uitat sa hoinarim. Nu mai stim sa ne bucuram de o plimbare de mana cu iubita, de o gradina frumoasa, de o banca la umbra.
In sprijinul nostru Asociatia Spatiu Urban Bucuresti si ARCUB au propus un ghid cu tehnici de hoinarit.

Pe scurt trebuie sa deschizi ochii, sa respiri adanc, sa iti iei iubita de mana si sa te plimbi, intre semafoare aglomerate si ambuteiaje sigur vei gasi o cladire care sa te duca cu gandul la povesti.

Nu departe, pe strada Mendeleev, la inceput de iunie, am descoperit un alt Bucuresti, o arie de liniste, in cadrul evenimentului TUB - care promoveaza plimbarea prin oras.

Strada a fost inchisa automobilelor si redata pietonilor. Copaci in ghivece enorme, punti de lemn, terase, banci si umbrele au acoperit strada peste care altfel ai fi trecut fara sa gandesti macar.

Puteai sa savurezi o cafea sau o bere, pe banci de lemn, la masute de lemn sau, foarte comod, pe canapele de piele ascultand muzica improvizata a unor oameni diversi care isi etalau maiestria, in vecinatatea papusarilor sau saltimbancilor.

Trecatorii erau indemnati prin pliante sa strabata Bucurestii pe jos - un Bucuresti necunoscut.

Mi-am facut o lista de locuri pe care trebuie sa le vad, sper sa ne intalnim de-a lungul hoinarelii:

1 gradina suspendata din pasajul Eforie

2 casa cu fantome de pe strada Corbeni

3 labirintul din Lipscani

4 terasa la calcan din Hristo Botev

Programul Hoinar prin Bucuresti e parte din proiectul TUB. Ca si Habitat de Bucuresti, prin care bucurestenii sunt invitati sa-si cunoasca gradinile, parcurile, flora si fauna specifica.

Cateodata este necesar sa ne aminteasca cineva de lucrurile care ne fac placere.

In sabii sa ne batem sau in ...discursuri?

Atentie: acesta este un editorial (mai vechi ce-i drept)

Basescu: "Romanii au invatat ca puterea este a lor"

Acum, dupa mult timp, poporul este adus la rang de conducator. Desi conform constitutiei “poporul” isi delega puterea prin alegeri, atunci cand ne convine poporul devine conducatorul suprem al tarii.

Romania a devenit scena campaniilor de mobilizare generala a populatiei. Pietele din provincie sunt umplute de oameni adusi cu MAZ-uri din capitala sau din diferite judete din provincie.

Iasiul a fost cadru pentru doua mari mitinguri care au adunat zeci de mii de oameni veniti pentru sustinerea presedintelui suspendat, Traian Basescu, sau sa manifesteze in favoarea demiterii lui. Pe partea cealalta a baricadei, Pitestiul a fost ,sambata, gazda unui miting anti-Basescu organizat de PSD si PRM. Reprezentativ pentru atitudinea politica PSD-PRM: oameni purtau pancarte pe care scria „Spune DA, spune-i PA”, „Votati DA, salvati-l pe Basescu”. Surpriza a constituit-o prezenta lui Ion Iliescu in fata oamenilor. Se pare ca PSD nu se descurca fara imaginea paternala a fostului comunist Ion Iliescu nici acum, dupa atatea restructurari ale partidului.

Craiova, Radauti si Ramnicu-Valcea au gazduit mitinguri pro-Basescu. Se pare ca intreaga tara se divide in Pro si Contra. Ne-am plictisit sa facem politica acum ne tinem de PR, cine vorbeste “mai frumos cu poporul sau mai pe limba lui”castiga.

Mai nou sefii partidelor politice se limiteaza la a face declaratii sforaitoare si socante. Oameni politici romani joaca leapsa cu noroi. Premiul cel mare – simpatia electoratului. Cel mai bun, cel mai curat cel mai “poporean” castiga si ca nu cumva concurenta sa le-o ia inainte, politicienii, alesi sau nu, otravesc capra vecinului. Vorba aceea decat sa se ia de parul din ochiul lor, arata cu degetul paiul din ochii altora. C-asa i la noi!

In discursul lui, Mircea Geoana l-a atacat pe presedintele suspendat. „Domnule Traian Basescu, daca Ion Iliescu este oligarh, inseamna ca dumneata esti capul mafiei din Romania!”,in aceasta manevra disperata trebuie totusi sa apreciem formula de politete. Iata cum politicienii se intrec in discursuri ascutite pentru a castiga inima poporului. In final tot mai multi oameni se retrag dezgustati de fanfaronada caragialesca pusa in scena de membrii opozitiei.

“E lasa ca ne dam si noi cu poporul” - asa poate fi descrisa atitudinea politica a PSD. Geoana a sugerat apoi ca presedintele suspendat trebuie demis pentru ca ar fi alcoolic: „Basescu bea whisky dimineata, la pranz si seara. Acest om nu are ce cauta in fruntea statului roman” o minunata strategie de discreditare. Si pentru a incheia in acelasi stil machiavelic de mahala, Geoana adauga: „Spune DA si spune-i PA. Bye- bye”

In acest timp presedintele suspendat face istorie. I-a acuzat pe cei doi predecesori ai sai ca ar fi tolerat oligarhia. „Ion Iliescu a fost un presedinte care, pentru a-si asigura linistea, desi a stiut si a avut dovezi ca sub domnia sa se croieste oligarhia tranzitiei, a preferat sa taca pentru a nu-si periclita mandatul”iar pe Emil Constantinescu l-a crutat si a subliniat ca el a incercat sa lupte dar ca s-a dat batut dupa trei ani de mandat. Apreciem gestul de a fi incercat.

Basescu, noua victima a poporului roman, a adaugat ca el a preferat sa fie suspendat decat sa faca pact cu oligarhii. Nu inclina steagul in fata oligarhilor, nu face pact cu ei...si atunci ne intrebam de ce nu a preferat sa isi pastreze locul caldut de la Cotroceni?

Raspunsul inevitabil este: pentru popor ... „A negocia cu oligarhia tranzitiei inseamna sa tradezi angajamentele fata de popor.” a declarat la Iasi presedintele.

Apoi a citit de pe un biletel definitia din dictionar a cuvantului oligarhie, „ca sa nu fie interpretari la televizor”.

O secunda de Argentina

Atentie: acesta este un portret, Vica.

De dupa usa masiva de lemn se aude vocea ei guturala, intoneaza calm "Sus, jos, sus, jos" Deschid usa, incerc sa ma strecor. Toate privirile se intorc spre mine. Nimeni nu mai misca, parca nici nu rasufla. Cand si-a intors privirea spre mine as fi vrut sa ma inghita parchetul, proaspat lustruit.

Niciun muschi nu i se misca pe fata curata si cu linii drepte. Albastrul ochilor, in contrast cu pielea alba si parul lung - negru abanos, intregeste imaginea de rusoaica emigrata.

Desi abia isi misca buzele pline si arse de tutun, vocea ei plesneste aerul: "Poti sa astepti in sala"

Se intoarce cu spatele si se indreapta plutind spre casetofon. Leganandu-se, Vica - asa ii spun prietenii, trece printre fetele care isi incalzesc muschii. Se posteaza in fata salii "Fietelor sa incepem"

Victoria Bucun, la cei 35 de ani ai sai, a trait mai multe vieti deodata. S-a nascut in Republica Moldova si danseaza de la cinci ani. Ea spune ca altceva in afara de dans nu stie sa faca. A studiat dansul la Institutul de Arte din Chisinau – sectia arta coregrafica si a facut un stagiu in Sankt Petersburg la Teatrul „Fontanka” . Pina acum, are aproape 70 de spectacole montate in teatrele din Romania, Republica Moldova, Japonia, Spania si Italia.

"Nimic nu se compara cu teatrul... Cand intru in sala..in oricarie teatru... ma cuprinde un sentimient..ma iau fiori..simt maretia unei lumi ... mie asta imi place sa fac"

Pentru Vica, dansul nu e o meserie. Dansul e un mod de viata, un mod de a simti. "Multi nu inteleg ce inseamna muzica. Eu nu suport linistea, nu cred ca as putea trai fara muzica."

Din 1992, cand s-a angajat, pentru prima oara, la Teatrul National “Mihai Eminescu” din Chisinau, Victoria a castigat aproape in fiecare an premiul pentru "cel mai bun coregraf", cu spectacolele pe care le-a pus in scena. "Premiile nu valoreaza nimic daca cei care joaca si cei care vad spectacolul nu simt nimic. Asta incerc sa ii invat pe dansatori si pe actori... dansul nu e gimnastica... prin dans trebuie sa simti si sa dai mai departe".

A lucrat alaturi de artistii de la Teatrul “Ginta Latina” din Chisinau, Centrul de Arte “Coliseum” din Chisinau. In Romania a colaborat cu Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi, Teatrul de Stat Oradea, Teatrul “Fantasio” din Constanta, Teatrul “Mihai Eminescu” din Botosani si multe altele.

Victoria Bucun a fost coregrafa echipei castigatoare din cadrul emisiunii "Dansez pentru tine". O emisiune unde concurentii, oameni obisnuiti fara pregatire coregrafica, au o saptamana la dispozitie sa invete un stil de dans.

(Victor Slav si Carmen Stepan n.r. ) "Perechea mea a fost cea mai dificila. Doua-trei miscari, pe care ei si le insuseau timp de o saptamana, cei cu pregatire le invata in cinci minute. Asta a fost partea complicata. Perechea mea era cu meteorologia, nu cu dansul" Vica rade, privind in urma.

"In ceea ce fac mie cel mai mult imi place prociesul de munca. ie minunat." apoi adauga ca i-au placut copii ei, ca s-au inteles bine, chiar daca se mai certau. Cand s-a terminat emisiunea, povesteste ca a plans "a fost o descarcare emotionala fiindca am tinut mult in mine, in plus, mai eram si foarte obosita, in acelasi timp ma si bucuram... toate laolalta."

In sala de dans, casetofonul duruie un tango foarte rapid.

"Ritmurile astea trebuie sa prinda viata prin voi. Tangoul este o lupta si o contopirie. Dragostie, ura, dor si sex. Tangoul este tot! Miscarile alterniaza fluide...plutiesti..si brusc schimbare. Asta i tangoul!

Cand incepe sa danseze rochia rosie pluteste pe langa ea. Picioarele ei mangaie podeaua. Se opreste in coltul salii cu spatele la noi. Din fiecare muschi elimina tensiune, cu spinarea intinsa ca un arc. Se intoarce. Privirea ei de sticla ingheata aerul. Nici nu respira.

Deodata incepe sa se miste atat de repede. Picioarele ei subtiri deseneaza cercuri, romburi in aer.

Ochii ei tintuiesc cu pasiune un partener imaginar. Corpul ei deseneaza o Argentina a secolului 18. Un port, un bar de mana a doua. Danseaza tangoul vietii si al mortii in barul "Chicanos".

Muzica se opreste . Total schimbata, Vica redevine rusoaica.

"Fietelor, deci invatam tango?"

Muntele nu iarta daca ii gresesti

Atentie, acesta este un reportaj (lung, deci)

"Traditia mea, cand ajung la cabana, e sa sa merg la cruci si sa torn o cana de vin fiert pe morminte. Stiu ca tinerii aia care au murit duc dorul vinului fiert de la cabana. Nu e nimic mai bun ca vinul fiert baut pe varful muntelui, pe buza prapastiei", isi explica in treacat gestul, un baiat inalt si binefacut. Isi trece mana prin pleata incretita de umezeala si pleaca inspre cabana.

Cabana Caraiman se ascunde in caldarea de obarstie a Vaii Caraimanului, printre peretii Caraimanului si Jepii Mici, la o altitudine de 2025 de metri.Asezata in ciuda, exact pe buza vaii Jepilor.

Construita in stilul refugiilor de munte, cabana pastreaza in lemnul de pe pereti mirosul povestilor de altadata. Pana si cabanierul pastreaza aerul de vanator.

De cum intri, te priveste deschis si scurt. La 2000 de metri nu sunt politeturi, ramane doar grija fata de calatori. Te semnezi in condica, scrii de unde vii si unde te duci. Nu neaparat ca ar vrea Nea Fane, cabanierul, sa stie unde mergi. „e pentru siguranta, sa nu te gaseasca inghetat salvamontistii dupa doua saptamani", suiera printre dinti catre oaspetii nedumeriti de protocol.

"Unii poate ca nu ma plac, dar eu sunt om dintr-o bucata si nu gatesc! ". Nea Fane continua sa povesteasca despre niste copii care se plangeau ca nu a vrut sa le faca ceai si supa. "Da' ce te faci cu nebunii astia ...le spui ca noaptea e a animalelor salbatice si ca nu ar fi bine sa mai balaureasca asa de nebuni pe coclauri, dar cine te asculta... si dupa aia se ingramadesc toti ca ciorile sa sune la salvamont, c-o fi si Coty vreun Dumnezeu si se teleporteaza saracu' unde ii prinde pe nebuni cheful sa ramaie."

Sunt putini oamenii din munti si se cunosc toti intre ei, sunt o familie mai mare. "Cand timp de doua luni nu vezi picior de om, pai cum sa nu te bucuri cand iti mai deschide si tie usa cineva?" raspunde razand Fane cand il intrebi daca ii stie pe salvamontisti.

In sala de mese, patrata si tapetata cu lemn, troneaza in dreapta un barulet de lemn unde isi tine la uscat cabanierul o caciula ruseasca. In stanga - o harta, cat peretele, a masivului Bucegi. Din cele opt noua mese doar 3 sunt ocupate. Putini se aventureaza in mai sa urce Jepii. Traseul Jepii Mici este inchis pe vreme rea si iarna, dar temerarii care vor in continuare sa ajunga la Caraiman pot sa mearga pe Jepii Mari, desi e un traseu ocolitor.

La masa de langa geam, mananca doua fete si baiatul cu vinul. Nici la masa nu renunta la "polar", geaca fara de care nu se incumeta "mai ales pe vreme rea sa ia muntele la picior" niciun iubitor de munte. Cei trei mananca incet, din cand in cand mai sporovaiesc cate ceva despre vreme, despre traseu, despre cabana.

Doi tineri cam pe la 20 ani intra in sala de mese. Amandoi in blugi si in geci groase. Blugii fetei sunt uzi pana la jumatatea coapselor. Se duc la cabanier. Discuta incet. Deodata incep toti trei sa rada. Cabanierul spune tare "Pai bine mai copii, dar in adidasi faceti voi trasee, data viitoare daca va mai vad asa va bat.In mai zapada e de un metru jumate pe platou si potecile nu sunt batatorite", cei doi raspund, razand, ca pana data viitoare o sa isi cumpere bocanci.

Se aud pasi pe hol. Zgomote infundate de metal trantit pe parchet. Rasete puternice si voci barbatesti. Trei barbati solizi se aseaza la masa cu Nea Fane, echipati pana in dinti cu clapari, schiuri, rucsaci, corzi de alpinism, manusi. Fane ii saluta cu caldura. Le aduce ceaiuri si vin fiert. Cu un zambet larg, spune in treacat "Uite astia sunt oameni de munte, Coty, Misu si Nae...sunt din echipa de salvamontisti de la Busteni".

"Am dadacit niste pusti...i-am dus pana jos la Urlatoarea. Bine ca i-am gasit. Pe Jepii mari a picat terasamentul si nu mai poti sa urci decat de-a dreptul" zice Misu si se sterge puternic la nas. Parul lui scurt inca mai e ud.

Incet incet, toti cei din sala de mese se aduna in jurul cabanierului si al salvamontistilor.

"Un munte nu omoara, dar nu te iarta daca i-ai gresit", spune Coty, conducatorul echipei de salvamontisti Busteni. Mainile lui rosii, aspre si mari duc incet cana de vin fiert la gura in timp ce vorbeste.
Cazurile grave sunt acelea cand un turist sau mai multi au disparut si trebuie cautati ca acul in carul cu fin. "De multe ori, ii gasesti primavara tirziu, dupa topirea zapezilor. Unii parca dorm. Ii descoperi zimbind inca si astepti sa se trezeasca si sa-ti vorbeasca. Sunt ca niste papusi mari, albe, inca ude".

Fane mai aduce un rand de cani de vin fiert. "E, lasa ca e tarziu, puteti sa beti acuma"

Atintindu-si ochii albastrii in vinul rosu din cana, Nae incepe sa spuna cu un glas tras parca dintr-un caier, molcom si fix. "In primul meu an de salvamontist, a fost una grava...Un pusti de 19 ani din Bucuresti a murit in Fagaras. L-am gasit dimineata, in Valea Vistea Mare, venise prietena lui sa anunte seara. Baiatul a incercat sa ajunga la refugiul Vistea. Era viscol si cei doi s-au ratacit. Saracii, si-au petrecut noaptea in zapada. Cam pe la pranz, daca nu ma insel era vineri, fata a coborat in oras si ne-a anuntat. Atunci eram, sa zic asa, in probe. A adunat Catana, ca el era seful in Victoria, sapte salvamontisti si l-am cautat toata noaptea. Si l-am gasit dimineata... inghetat in zapada.

"E, d'aia e bine sa vii pregatit, cu muntele nu e de joaca! Odata i-am cules pe unii de deasupra cascadei Urlatoarea. Sunt unii care chiar merita o mama de bataie pentru ce fac! Si daca nu-i pescuiam eu?", scapa printre doua sorbituri Misu.

Vocea lui Coty rasuna ca un cantec de jale. "In fiecare an, muntele isi cere tributul, aici la noi, 7-8 vieti omenesti. Am urcat si eu pe vai fara pregatire si echipament, doar cu doua maini si doua picioare. Muntele are secrete si riscuri. Numai o secunda si iti lasi oasele sa ingrase pamantul, daca mai ai si curaj prostesc".

Pe valea Jepilor mici stau marturie peste 42 de cruci - morminte ale celor ce au pierdut in lupta cu muntele. Greseli copilaresti, majoritatea tineri, dornici sa ajunga mai departe, mai repede, tineri care au ignorat semnalele salvamontistilor.

Cabana ofera insa siguranta, dar cand te uiti in jos, pe unde e traseul Jepii Mici, muntele e atat de abrupt de parca ar sfida legea gravitatiei.

Glasul lui Nae rasuna straniu ca din alta lume. "Imi povestea tata cand eram numai atata, ca tuneluri pe sub munti sunt de pe vremea dacilor, din timpul celor doua razboaie ale lui Decebal cu romanii. Ca armatele dacilor dispareau efectiv din fata romanilor de fiecare data cand era sa ii casapeasca, toata lumea stie ca romanii erau mai multi. Si acum tin minte cum imi spunea ca Decebal a mers prin ele ca sa ajunga la Dunare. Dar cand s-au intors a cedat gheata cu ei si o parte s-au inecat cu tot cu cai.

Zicea el ca tunelurile sunt sapate in forma de lup, cu gura deschisa gata de atac. Capul lupului cica e în Munţii Apuseni, iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa. Cine stie ce comori mai stau si azi ascunse pe aici?" si incepe sa fredoneze..."Locul unde zilele/Se-ntalnesc cu noptile/Unde mor si visele/Unde gandul nu mai e...".

Ideal de frumusete

Cum vrem sa aratam si

ce facem pentru asta.

Din toate revistele ne zambeste cate un chip angelic. In paginile de moda – un trup de silfida. In reclame, in telenovele, in filme femeia nu mai este reala, cu bigudiuri, halat si papuci. In filme, pana si cand ies de la baie, actorii sunt aranjati din cap in picioare.

Vedetele, ori cel putin asa ne apar noua, poarta Versace, D&G, Cavalli, chiar si in casa. N-au pic de grasime pe burta, ce sa mai vorbim de aripioare si celulita. Si totul pare atat de natural! Bietul privitor, bombarat de atatea imagini de „femeie perfecta” incepe sa isi puna intrebari… Si pana la urma cine n-ar vrea sa traiasca „high life”?

Cel putin viata modelelor pare fabuloasa! Fiecare pustoaica isi spune ce „misto trebuie sa fie” sa te imbarce cei mai mari designeri, sa apari in reviste, in spoturi, pe podium! Si sa mai si primesti bani pentru asta! Faima, deja nu se mai pune!

Putine dintre admiratoarele acestei vieti stiu ca fetele astea au in fiecare zi castinguri la care se simt ca la „targul de vite”. Agentii de impresariat le spun „mai slabeste patru kile”, de parca ar fi la macelarie si ar cere vanzatoarei sa mai taie din halca de carne de 1 kil’ jumătate. Si asta devine un stil de viata, sa fie masurate din cap pana in picioare, la un moment dat devine rutina. Dar o rutina care iti scade sau iti creste increderea in sine.

E un montaigne-rousse! Cate am rezista acestei presiuni?

Sa fii perfecta nu-i usor, sau sa pari. O armata de oameni cu bisturiuri, sali de fitness, spa-uri, saloane de coafura si machiaj, stau in spatele imanginii. Si sanatatea?

Multe modele au murit de anorexie. Asta nu impresioneaza fetele care isi fac un scop in viata din „sa mai dau jos cinci kile”. Si asa ajung sa nu se mai vada corect in oglinda.

In lumea in care imaginea e totul, si nimeni nu zgarie sub pojghita de „glamour” capsata brutal pe vietile unor oameni normali (evident ne obisnuim sa punem etichete, si asta aduce multi bani celor care ni le vand) toate vrem sa fim vedete. Toate tinerele se viseaza urmatoarea Kate Moss, si uite asa se ajunge ca 5% din adolescentele din lume sa sufere de bulimie si anorexie.

Societatea vrea perfectiunea. Asa cum Michellangelo picta „idealul” pe Capela Sixtina, asa picteaza fiecare editor, stilist, designer, astazi, in reviste, in spoturi, in imagini.

Azi idealul este o imagine. Superficiala ca toate imaginile.

Pentru multi frumusetea este doar un job, o afacere - pentru noi e idealul!

Rock-ul sub reflector

Muzica este printre cele mai vechi forme de exprimare a omului.Aristotel spunea că muzica are o oarecare influenţă asupra caracterului şi a sufletului, că oamenii sunt afectaţi de ea: ritmul şi melodia induc mânie sau bunătate.

Una dintre cele mai controversate subculturi este «cultura rock. Rock-ul este definit în The World Book Encyclopedia „prin beat puternic pe timpul neaccentuat, un motiv armonic şi melodic repetitiv şi mult volum”. Mick Jagger, chitaristul de la Rolling Stones afirma că “Ceea ce producem noi se cheamă Zgomot! Asta-i tot! Puteţi fi amabili şi să o numiţi muzică”

Pe masura ce rock-ul a devenit un fenomen, initial marginalizat apoi sustinut de mass-media, societatea a ajuns sa asocieze cultura rock cu agresivitatea si sexualitatea.

„Samanul este rock-erul originar,cu plete, imbracat in piele, dansand posedat pe ritmurile tobei. Pentru cultura nigeriana, comunicatia cu spiritele era sinonima cu tobele.

Tobele Bata, folosite in voodoo,sunt instrumente magice si folosirea lor „inainte si inapoi” a constituit tiparul pentru ritmurile rock-ului…Ideea ca anumite ritmuri slujesc drept medium pentru energii spirituale, prin care constiinta umana ia contact cu spiritele,este un concept de baza in culturile africane…Intr-un sens Rock-ul este un fel de voodoo…”(Robert Palmer,expert si promoter rock,redactor la Rolling Stones)

Istoria concertelor „wild” de la Woodstock sau Altamont, alaturi de experienta anilor ’80, asocierea cultelor satanice cu rock-ul au castigat un renume poate nemeritat pentru aceasta subcultura.

Rock-ul si mesajul sau au adus o noua conceptie despre lume si un nou mod de interpretare a relatiilor interpersonale. Prin definitie, muzica rock este revolutionara .

„Rock-ul a actionat ca un catalist, ca o putere unificatoare si amplificatoare de idei si simtaminte.El este un medium,un mijlocde comunicare a emotiilor.Asociate cu rock-ul sunt: cultul irationalului,a instinctualului, si a neincrederii in ratiune si logica, interes mare pentru fenomenul ocult,magie, superstitie, gandire exotica.De rock se conecteza obsesia despre subconstientul mintii, a omului instinctual,a eliberarii de restrictiile si limitarile constiintei sale” consideră sociologii americani.

Blugii şi rock-ul, începînd cu anii şaizeci, s-au transformat în semnele distinctive ale tineretului modern - astfel, încît acest simbol al unei minorităţi demografice a devenit o caracteristică a majorităţii în toate ţările. A devenit însemnul expresiv al miilor de tineri, fără deosebiri de clasă, sex sau rasă, nemulţumiţi de lumea care le-a fost lăsată moştenire de predecesorii lor.

Adolescentii sunt niste revoltati, niste personaje care nu-si gãsesc locul nu neapãrat din dorinta de a fi asa, ci din imposibilitatea hormonalã de a fi altfel. De aici atractia pentru genurile”underground” . Exista si forever teenager-i, oameni care la 50 de ani ‚are still rockin’! E adevãrat ca de obicei toatã nebunia se terminã mult mai repede, când apar responsabilitãti, familie, copii. Revoltã fatã de ce? De obicei, fatã de o situatie existentã, creatã de una sau mai multe generatii anterioare, situatie care adolescentului nu-i mai convine si fie vrea s-o schimbe, fie vrea sã se raporteze altfel la ea, sfidând-o, situatie numita progres. De regula, revoltatii sunt de douã feluri: cei care fac si cei care asistã cu plãcere la actiune.

Accesul la noutãtile artistice din underground este restrâns tocmai datoritã locurilor ascunse unde ele ar trebui cãutate. Plãcerea de a cãuta subteranul, plãcerea de a fi primul pãrtas la ceva nou, fie cã e vorba de muzicã, picturã, fotografie, film sau teatru este motivul pentru care adolescenţii cauta „underground-ul”

In „underground” muzica şi mesajul pe care-l poartã sunt încã mai importante decât produsul şi plasarea acestuia pe piaţã. Acolo se simte, se gândeşte, se cântã, se urlã… Ceva din acest strat acoperit, dar nu înnãbuşit de mainstream strãpunge obtuzitatea celor ce-şi mângâie burţile în faţa micului ecran transformat în candelã veşnic arzãtoare a omului postmodern.

Rock-ul este un fenomen greu inteles de „outsideri”, poate tocmai de aceea cultura rock este criticata.

Rocker-ul este de fapt un erou camusian, un inadaptat, un revoltat in lumea conformistilor. Prin muzica, rocker-ul incearca sa respiritualizeze lumea uniformizata, industrializata, care a uitat de simbol. Muzica rock reorganizeaza lumea, redistribuie simboluri, semnificatii. Revine la mistic prin revolta, se alieneaza de societatea care il frustreaza. Pentru multi muzica rock este eliberatoare de tensiuni, de frustrari, de tristeti, aproape un surogat de realitate, un spatiu virtual liber.